JTCLASSBLU 15

Activitatea de cercetare ştiinţifică PDF Print E-mail
Facultatea de Psihologie şi-a organizat activitatea de cercetare urmărind Strategia cercetării ştiinţifice din Universitatea „Tibiscus”, document programatic ce oferă un cadru bine definit de realizare a activităţilor de cercetare ştiinţifică şi contractuală. 

Conferinţa de lansare a proiectului "Parteneriat european de formare pentru o societate inclusivă", la care Universitatea "Tibiscus" este partener, s-a desfăşurat în perioada 19-21.10.2010 la Timişoara. Proiectul este cofinanţat prin Fondul Social European şi este parte a Programului Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor umane 2007-2013, axa prioritară 6, "Promovarea incluziunii sociale", domeniul major de intervenţie 6.4, Iniţiative transnaţionale pentru o piaţă inclusivă a muncii, POSDRU/98/6.4/S/59820.

Proiectul "Clubul de sănătate - o viaţă de noapte mai sănătoasă şi mai sigură" intră în al doilea an de implementare. Citeşte mai mult

Începând cu anul 2008, există un cadru instituţionalizat de desfăşurare a activităţilor de cercetare, realizat odată cu înfiinţarea Centrului de Studii şi Cercetări în Psihologie, conform Hotărârii Senatului Universităţii „Tibiscus” nr. 908/ 1/ 17.09.2008.

Pentru anul 2009, planul de cercetare al Facultăţii de Psihologie a vizat următoarele obiective:
  1. dezvoltarea activităţii de dezvoltare contractuală cu orientarea preocupărilor spre accesarea fondurilor structurale (POS CCE, POR, POS DRU), a fondurilor naţionale de cercetare prin proiecte de tip CNCSIS, IMPACT, PNCDI-II);
  2. promovarea proiectelor de cercetare în parteneriat cu actorii mediului socio-economic, cu activitate contractuală de cercetare, asistenţă, consultanţă şi promovare;
  3. organizarea manifestărilor ştiinţifice anuale în parteneriat cu universităţi de prestigiu din ţară şi din întreg spaţiul european;
  4. participarea la congrese, conferinţe, simpozioane naţionale şi internaţionale, valoare ştiinţifică şi vizibilitate ridicate;
  5. promovarea schimburilor de experienţă în domeniul cercetării prim mobilităţi de training  a cadrelor didactice;
  6. dezvoltarea reţelelor de cercetare, între Universitatea “Tibiscus”, universităţi, centre de cercetare dezvoltare şi actori ai mediului socio-economic, inclusiv prin implementarea sistemului informaţional ca suport tehnic al acestor activităţi.

Se are în vedere realizarea condiţiilor optime atât pentru susţinerea obiectivelor de cercetare cât şi pentru dezvoltarea bazei materiale şi promovarea personalului angrenat în acest tip de activităţi.
Activitatea ştiinţifică este evaluată anual de Consiliul Ştiinţific al universităţii, în vederea stabilirii nivelului de performanţă, precum şi de Comisia pentru evaluarea şi asigurarea calităţii, în cadrul evaluării anuale a activităţii cadrelor didactice. Criteriile de evaluare luate în considerare sunt:
a. Pentru activitatea de cercetare ştiinţifică:
  1. Lucrări publicate în reviste cotate ISI, indexate ISI sau în baze de date , prezentate la congrese internaţionale, conferiţe, simpozioane
  2. Articole publicate la manifestări internaţionale cu referenzi, organizate în ţară şi străinătate
  3. Lucrări publicate în reviste româneşti cotate CNCSIS, indexate în baze de date
  4. Monografii, tratate, cărţi, manuale didactice publicate în edituri recunoscute CNCSIS, în edituri internaţionale
b. Pentru activitatea de cercetare contractuală:
  1. Valoarea resurselor financiare, logistice şi umane atrase,
  2. Gradul de valorificare a rezultatelor cercetărilor în mediul socio-economic
  3. Gradul de valorificare a rezultatelor cercetării în dezvoltarea programelor de învăţământ la nivel de masterat şi doctorat
  4. Nivelul de valorificare a cercetărilor maserale, doctorale în activitatea contractuală cu mediul socio-economic.
 
Urmărind obiectivele enunţate, în anul 2009, activitatea ştiinţifică şi de cercetare a Facultăţii de Psihologie s-a materializat în următoarele activități:
  • Organizarea de manifestări ştiinţifice:
    • Organizarea şi desfăşurarea Simpozionului Internaţional „Cercetări şi aplicaţii în psihologie: Teoretic şi aplicativ în cercetarea psihologică”, Buzias, 24-25 aprilie,
    • Organizarea şi desfăşurarea Simpozionului bibliografic al studenţilor din anul II, în luna aprilie 2009,
    • Coordonarea Cercului studenţesc ştiinţific intitulat Grupul studenţesc de Cercetare Ştiinţific. Acest cerc studenţesc oferă un cadru organizat de desfăşurare a activităţii de cercetare studenţeşti, coordonată de doua cadre didactice ale facultăţii. Şedinţele de lucru se desfăşoară lunar, la sediul facultăţii.
  • Activitate editorială
    • A fost publicat  Volumul  Simpozionului Internaţional „Cercetări şi aplicaţii în psihologie: Teoretic şi aplicativ în cercetarea psihologică”, Buzias, 24-25 aprilie, Editura Eurobit, ISBN 978-973-620-502-6, pg. 502-508; 
    • A fost pregătită, în vederea publicării, revista facultăţii - Anale, vol XVI, Seria Psihologie, 2009. Activitatea urmăreşte acreditarea acestei publicaţii cu obţinerea categoriei B, conform criteriilor CNCSIS;
    • A fost editată pe suport electronic culegerea intitulată Evaluarea cunoştinţelor la examenul de licenţă din sesiunea februarie şi iulie 2009 (teste grilă).
  • Participarea la manifestări ştiinţifice organizate în ţară şi străinătate
    • Am înregistrat o participare la manifestările ştiinţifice organizate în ţară cu participare internaţională. Se remarcă numărul mare de lucrări cu care membrii colectivului catedrei a participat la Simpozionul facultăţii, dovedind preocuparea acestora pentru succesul acestei manifestări. 
  • Activitatea de cercetare contractuală.
 
Anul 2009 s-a remarcat prin eforturi depuse pentru realizarea activităţii de cercetare prin contracte şi proiecte finanţate prin programe interne şi internaţionale. Acestea se împart după cum urmează:
 
  • Proiecte ale Universităţii
4.1 Proiectul: "Club Health - Safer Nightlife of Youth", în derulare (2008-2011).
Proiectul a fost depus în urma Apelului pentru propuneri de proiecte al Comisiei Europene: PHP (Public Health Programme), Call for Proposal 2008. 
Aplicant: Institute for Research and Development "Utrip", Slovenia.
Partener român: Facultatea de Psihologie, Universitatea Tibiscus - 700.000 Euro.
Manager pentru partenerul român: Prof. univ. dr. Radu Răducan. 

4.2. Titlul proiectului: Dezvoltarea şi consolidarea parteneriatului universitate-actori ai mediului economico-social. Metode şi tehnici de comunicare în reţea. Aprobat, se află în aşteptare pentru contractare. 
Proiect PO DRU, Axa prioritară 1 „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”.
Domeniul major de intervenţie 1.2 „Calitate în învăţământul superior”.
Apel nr. 18. “Universitate pentru piaţa muncii”.
Proiect realizat în parteneriat cu “Universitatea de Vest”.
Buget: 750 000 lei.
Manager de proiect: Prof. univ. dr. Radu Răducan.

4.3 Titlul proiectului:  „Parteneriat european de formare pentru o societate inclusivă”
Proiect strategic POS DRU, ID 59820
Aplicant: Centrul de Reeducare Buziaş. 
Parteneri: Universitatea „Tibiscus” din Timişoara, Universitatea Politehnica Timişoara, Centrul de Reeducare Târgu Ocna, Centrul de Reeducare Găieşti, Universita degli Studi di Pavia, Association Francaise de Criminologie, Regional Juvenile Prison, Kecskemet, Ungaria, Direcció General d’Execució Penal a la Comunitat i de Justícia Juvenil, Spania, Association pour la Formation Professionnelle des Adultes, Franţa, 2009-2011.
Proiectul a fost selectat prin notificare în mai 2009, în prezent se află din nou în evaluare datorită schimbării unuia dintre parteneri.
Valoare totală: 3 463 575 RON.
 
  • Proiecte ale membrilor colectivului
4.4. Titlul proiectului: “E-learning education for prisoners and prisoners professionals”
Proiect Grundtvig, 09-PA-GRU 00164.
Parteneri: Dipartimento di Sociologia e scienza della politica Universita degli studi di Salerno Italy, Praxiling UMR 5267 University of Montpellier 3 CNRS France, Casa di reclusione – ICATT Italy, Centrul de Reeducare Buziaş România.
Perioada: noiembrie 2009-decembrie 2011.
Buget: 72 000 euro.

4.5 Titlul proiectului “Dă sens vieţii tale - Program integrat de abilităţi de viaţă pentru copiii şi tinerii delincvenţi”
Proiect Phare 2007/19343.03.03, numărul aplicaţiei AB 241, notificare nr. 568/560/11.12.2009, proiect aprobat. 
Aplicant: Fundaţia Bethany.
Partener: Centrul de Reeducare Buziaş.

4.6 Titlul proiectului: „Parteneriat pentru inovare vizând creşterea incluziunii sociale” 
Proiect POS-DRU/54/6.4/G/39117, aprobat. 
Aplicant: Penitenciarul Giurgiu. 
Parteneri: Administratia Naţională a Penitenciarelor.

4.7  Titlul proiectului: „Timişoara teritoriul responsabil pentru coeziunea socială şi dezvoltarea durabilă - Inter-reţeaua Europeană a iniţiativelor Etice Solidare ale Cetăţenilor - aprobat.
Proiect European al Consiliului în parteneriat cu Comisia Europeană (DG Emploi/Empyment).

4.8. Titlul proiectului: „Competitivitate prin perfecţionarea profesională în domeniul designului industrial” - aprobat.
Proiect Phare 2005/017 – 553.04.02.01.520 / Fişa de Atribuţii şi Responsabilităţi.
Aplicant: SC CORES SRL, Timişoara – 2009 - 50.000 Euro. 

4.9. Titlul proiectului: Promovarea eficientă a măsurilor active de ocupare a forţei de muncă în activităţi cu rată mare a locurilor de muncă vacante „ PRO-FM”.
Proiect POSDRU/48/581/G20195 din 6.02.2009 (în derulare).

4.10.  Titlul proiectului: „Urban”. 
Proiect Phare aprobat şi desfăşurat în perioada septembrie 2008-septembrie 2009, iniţiat de Institutul Intercultural Timişoara. 

4.11 Titlul proiectului: Optimizarea parametrilor somatici si cardio-metabolici la tinerii obezi prin modificarea stilului de viata si implementarea unui protocol individualizat de kinetoprofilaxie. 
Proiect: CNCSIS perioada 2008-2011, Competiţia Idei - cod 2330.
Valoarea proiectului: 644.350 lei.  
Proiect în derulare.
 
  • Alte Proiecte şi contracte locale 
4.11 Titlul proiectului: „Particularităţi ale elevilor cu deficienţe vizuale din învăţământul de masă”. 
Parteneri: Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Timiş, Universitatea „Tibiscus”, Facultatea de Psihologie.
Perioada: iulie 2009-iunie 2011.

4.12. Titlul proiectului: „Particularităţi ale lecturii la elevi”. 
Parteneri:  Editura Excelsior Timişoara, Universitatea „Tibiscus”, Facultatea de Psihologie.
Perioada iulie 2009-iunie 2011.